Copiii, beneficiari ai unei pensii de urmaș, pot cumula pensia de urmaș cu venituri de natură salarială?
Începând cu 1 ianuarie 2011, copiii, beneficiari ai unei pensii de urmaș, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, indiferent de nivelul acestora (art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).
Până la ce vârstă pot beneficia copiii de pensie de urmaş?
- până la vârsta de 16 ani;
- până la vârsta de 26 de ani dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora;
- pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 de ani.
!!!! La împlinirea vârstei de 16 ani, copiii trebuie să prezinte adeverința școlară.
!!!!! La începutul fiecărui an școlar/universitar copiii trebuie să depună adeverință din care să rezulte că urmează cursurile anului școlar în curs.
Soțul supraviețuitor care are pensie proprie poate solicita pensia de urmaș?
Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
În ce condiţii se acorda pensia de urmaş ?
Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi sotului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Când poate solicita soţul supravieţuitor pensia de urmaş?
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş :
a) la împlinirea vârstei standard de pensionare, pe tot timpul vieţii, dacă durata căsătoriei a fost de 15 ani sau de cel puţin 10 ani ;
b) indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an;
c) indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut ;
d) indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut ;
e) soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut - până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.
Care este cuantumul pensiei de urmaş ?
Cuantumul pensiei se stabileşte, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) pentru un singur urmaş - 50%;
b) pentru 2 urmaşi - 75%;
c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100% .
ATENTIE!
În cazul copiilor orfani de ambii părinţi : pensia de urmaş rezultă din însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.