Pensia pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare CONTRIBUTIV prevăzute de lege (anexa nr. 5).

Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare CONTRIBUTIV pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

!!!!! Opțiunea între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, NU  este aplicabilă persoanelor care:

  • au îndeplinit condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv anterior datei de 1 ianuarie 2024;
  • s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2024;
  • se pensionează după data de 1 ianuarie 2024, cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform legii;
  • își continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu, ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare.

Vârsta standard de pensionare reprezintă vârsta, stabilită de lege, pentru bărbaţi şi femei, în raport cu anul şi luna naşterii( prevăzută în anexa nr. 5 la lege) de la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care operează reducerile prevăzute de lege.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.

Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.

Vârsta standard de pensionarestagiul complet de cotizare contributiv și stagiul minim de cotizare contributiv pentru femei şi bărbaţi sunt  stabilite în raport de luna și anul naşterii (anexa nr. 5 la lege).

!!!!! În situația femeilor, vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare CONTRIBUTIV cresc eșalonat,  în intervalul septembrie 2024 - ianuarie 2035, astfel:

  • Vârsta standard de pensionare creşte de la 62 de ani și 3 luni la 65 de ani;
  • Stagiul complet de cotizare contributiv crește de la 32 de ani și 8 luni la 35 de ani.

Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp constituită din:

  • stagiul de cotizare contributiv;
  • perioadele asimilate stagiului de cotizare;
  • perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare, conform legii.

Stagiul de cotizare contributiv reprezintă perioada de timp pentru care:

  • s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;
  • asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Stagiul complet de cotizare contributiv este perioada de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, a pensiei anticipate.

Stagiul minim de cotizare contributiv reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de lege (anexa nr. 5 la lege) în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă.

Perioade asimilate sunt perioadele pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuţii de asigurări sociale considerate prin lege echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi care se valorifică la stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile legii, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Perioadele  asimilate sunt perioadele în care asiguratul :

  • a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
  • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  • a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.

Excepție: Perioada asimilată în care o persoană a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani se ia în considerare la calculul stagiului minim de cotizare contributiv și al stagiului complet de cotizare contributiv.

Între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu efectiv realizată, în vederea deschiderii drepturilor de pensie. În aceste situaţii, pensia din sistemul public de pensii se stabileşte numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în acest sistem.

Sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii – sisteme de pensii ale căror organizare și funcționare sunt reglementate de alte acte normative sunt:

  • sistemul de asigurări sociale al avocaţilor;
  • sistemul de pensii al notarilor publici;
  • sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege:
  • Biserica Romano-Catolică,
  • Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România,
  • Biserica Reformată din România,
  • Biserica Unitariană din Transilvania,
  • Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România,
  • Uniunea Penticostală - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România,
  • Biserica Evanghelică C.A. din România
  • Biserica Evanghelică Luterană din România.
  • sistemul pensiilor militare de stat:
  • Ministerul Afacerilor Interne;
  • Ministerul Apărării Naționale;
  • Serviciul Român de Informații.

Perioadele de stagiu de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu efectiv realizată în celelalte sisteme de asigurări sociale, neintegrate sistemului public de pensii se au în vedere la determinarea stagiului minim de cotizare contributiv la deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare.

SITUAȚII PARTICULARE

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare – art. 56 din lege

Beneficiari și condiții de acordare

Persoanele care:

  • au depăşit stagiul complet de cotizare CONTRIBUTIV, prevăzut de lege, cu cel puţin 5 ani de STAGIU DE COTIZARE

Vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare CONTRIBUTIV, prevăzute de lege în funcție de luna și anul nașterii se regăsesc în anexa nr. 5 la lege.

Reducerea vârstei standard de pensionare conferită de lege în această situație, NU se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative.

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia mamelor - Art. 51 din lege

Condiții de acordare

Femeile care:

  • au născut şi crescut copii până la împlinirea vârstei de 16 ani;
  • au adoptat și crescut copii pe o perioadă de cel puţin 13 ani;

beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, astfel:

Nr. copii născuţi şi crescuţi Vârsta standard de pensionare se reduce cu:
ani luni
1 - 6
2 1 -
3 1 6
4 2 -
5 2 6
6 3 -
7 şi peste 3 6
 
!!! Reducerea vârstei standard de pensionare mai sus menționată se cumulează cu reducerea vârstei standard de pensionare acordată de:
  • legea cadru pentru activitatea desfășurată în fostele grupe I/a II a de muncă,  în condiţii deosebite/speciale de muncă (art. 48 alin.(1) lit. a) și b) din lege);
  • lege pentru vechimea în muncă în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990;
  • alte acte normative cu caracter special,

fără ca totalul acestor reduceri să depăşească 11 ani, iar vârstele de pensionare reduse în aceste condiţii să NU fie mai mici de 52 de ani.

Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege se face cu certificatul de naştere al copiilor şi declaraţie pe propria răspundere ( este  cuprinsă în modelul de cerere anexa nr. 3 la norme) că a crescut copii până la vârsta de 16 ani.

În situația copiilor adoptați, dovada se face cu certificatul de naştere al copiilor/hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia şi declaraţie pe propria răspundere ( este  cuprinsă în modelul de cerere anexa nr. 3 la norme) că persoana în cauză a crescut copilul/copiii timp de cel puţin 13 ani.

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare contributiv, în condiţii de handicap

Beneficiari și condiții de acordare

  1. Persoanele:
  • încadrate în grad de handicap, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • care au realizat, în condiţii de handicap, stagiul de cotizare CONTRIBUTIV, prevăzut de lege, în funcție de gradul handicapului.
  1. Vârsta standard de pensionare (anexa nr. 5) se reduce, în funcţie de gradul de handicap, astfel:
  • cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţii de handicap, un stagiu de cotizare contributiv de cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare contributiv;
  • cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţii de handicap, un stagiu de cotizare contributiv de cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare contributiv;
  • cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţii de handicap, stagiul complet de cotizare contributiv.

Aceste reduceri  nu se cumulează cu nicio altă reducere prevăzută de lege sau de alte acte normative.

!!! La determinarea stagiului de cotizare CONTRIBUTIV, realizat în condiții de handicap în vederea deschiderii dreptului de pensie, NU se iau în considerare perioadele de asigurare voluntară în baza unui contract de asigurare, indiferent de data încheierii acestuia.

Dovada acestui statut se face cu certificatul de încadrare în grad de handicap cu valabilitate permanentă, emis în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Certificatul de încadrare în grad de handicap conţine obligatoriu:

a) data dobândirii handicapului;

b) gradul de handicap;

c) menţiunea că handicapul este permanent;

d) menţiunea că certificatul a fost emis pentru aplicarea art. 52 din Legea nr. 360/2023.

Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap nu afectează drepturile de pensie acordate, cu excepţia cazului în care certificatul de încadrare în grad de handicap a fost anulat, în condiţiile legii.

  1. Persoanele cu deficienţă vizuală gravă beneficiază de pensie pentru limită de vârstă:
  • indiferent de vârstă;
  • dacă au realizat, în aceste condiţii, un stagiu de cotizare CONTRIBUTIV de cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare CONTRIBUTIV prevăzut de lege (anexa nr. 5 la lege).

Dovada acestui statut se face cu certificatul de încadrare în grad de handicap grav, emis în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care cuprinde următoarele elemente:

  • data ivirii handicapului;
  • gradul de handicap;
  • menţiunea că handicapul este permanent;
  • mențiunea că certificatul a fost emis în vederea aplicării art. 53 din din Legea nr. 360/2023.

Persoanele care se pensionează în condițiile susmenționate beneficiază de 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap grav/ deficienţă vizuală gravă, respectiv, de 0,25 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat.

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru persoanele care au desfășurat activitate  în unităţi miniere, în subteran cel  puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă

Beneficiari și condiții de acordare

Vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani, în situația persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare, în condiții speciale, de cel puţin:

  • 20 de ani, în condiţii speciale de muncă, în unităţi miniere, în subteran cel  puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
  • 15 ani, în condiții speciale de muncă, în unități miniere, în subteran cel  puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, în cazul în care activitatea minieră încetează sau a încetat ca urmare a obligaţiilor pe care şi le asumă sau şi le-a asumat statul român în negocierile cu Comisia Europeană,

Reducerea vârstei standard de pensionare, în aceste situații:

  • nu este condiționată de realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5 la lege;
  •  nu se cumulează cu nicio altă reducere prevăzută de lege sau de alte acte normative.

!!! În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă mai mici decât cele mai sus menționate, vârsta standard de pensionare se reduce proporțional cu numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii, conform prevederilor art. 48 alin. 1) lit. (b) (tabelul nr. 2 din lege) cu condiția realizării stagiului complet de cotizare contributiv.

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare, în condiţii speciale de muncă, de cel puțin 20 de ani în activitate artistică desfăşurată în următoarele profesii prevăzute în anexa nr. 4:
  • Balerin/Solist balet
  • Acrobat
  • Solist vocal de operă şi de operetă
  • Instrumentist la instrumente de suflat

Reducerea vârstei standard de pensionare în aceste situații:

  • nu este condiționată de realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5 la lege;
  • nu se cumulează cu nicio altă reducere prevăzută de lege sau de alte acte normative.
  • Vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani.
  • !!! În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă mai mici decât cele mai sus menționate, vârsta standard de pensionare se reduce proporțional cu numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii, conform prevederilor art. 48 alin. 1) lit. (b) [tabelul nr. 2 din lege] cu condiția realizării stagiului complet de cotizare contributiv.
  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă în situaţia persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare, în condiţii speciale de muncă, de cel puțin 25 de ani în:
  • aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1 la lege;
  • industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii (locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia); operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare;
  • sectorul construcţii nave, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: control nedistructiv cu radiaţii ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătuşerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj;
  • sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice referitoare la: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile, în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste două tone forţă, în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel, în turnătoriile de cuzineţi; activitatea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni în secţiile de producţie respective;
  • activităţile de producţie din unităţile de producţie ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice extracţiei minereurilor;
  • activităţile de exploatări forestiere, sortare şi transport material lemnos;
  • activităţile care vizează siguranţa circulaţiei feroviare.

Vârsta standard de pensionare se reduce cu 11 de ani.

Reducerea vârstei standard de pensionare în aceste situații:

  • nu este condiționată de realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5 la lege;
  • nu se cumulează cu nicio altă reducere prevăzută de lege sau de alte acte normative.
  • !!! În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă mai mici decât cele mai sus menționate, vârsta standard de pensionare se reduce proporțional cu numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii, conform prevederilor art. 48 alin. 1) lit. (b) [tabelul nr. 2 din lege] cu condiția realizării stagiului complet de cotizare contributiv.
  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare, în condiţii speciale de muncă, de cel puțin 25 de ani în:
  • activităţile şi unităţile prevăzute în anexa nr. 2 şi anexa nr. 3  la lege
  • activităţile din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani.

Reducerea vârstei standard de pensionare în aceste situații:

  • nu este condiționată de realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5 la lege;
  • nu se cumulează cu nicio altă reducere prevăzută de lege sau de alte acte normative.
  • !!! În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă mai mici decât cele mai sus menționate, vârsta standard de pensionare se reduce proporțional cu numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii, conform prevederilor art. 48 alin. 1) lit. (b) [tabelul nr. 2 din lege] cu condiția realizării stagiului complet de cotizare contributiv.
  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale în activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiaţii
  1. Vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani - în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de cel puțin 22 ani în zona I de expunere la radiaţii;
  2. Vârsta standard de pensionare se reduce cu 18 de ani - în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de cel puțin 25 ani în zona II de expunere la radiaţii;
  3. Vârsta standard de pensionare redusă în cazul acestor persoane NU poate fi mai mică de 45 de ani, atât în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, cât şi în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona II de expunere la radiaţii.

În vederea aplicării reducerii vârstei standard de pensionare în condițiile menționate nu este necesară îndeplinirea condiţiei privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5 la lege.

!!! În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţiile speciale mai sus menționate mai mici de 22 de ani în zona I de expunere la radiaţii şi mai mici de 25 de ani în zona II de expunere la radiaţii, aceste stagii se cumulează considerându-se stagii de cotizare în zona II de expunere la radiaţii.

!!! În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă mai mici decât cele mai sus menționate, vârsta standard de pensionare se reduce proporțional cu numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii, conform prevederilor art. 48 alin. 1) lit. (b) [tabelul nr. 2 din lege] cu condiția realizării stagiului complet de cotizare contributiv.

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și
  • au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite, în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, stagii de cotizare în locuri de muncă încadrate în condiții speciale (art. 48 alin. (1) lit a) și b) din lege)

 ori

  • le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă în condițiile prevăzute la art. 1 alin.(1) lit. a)-c) și la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare

Condiții de acordare:

  1. Reducerea vârstei standard de pensionare operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare CONTRIBUTIV prevăzut de lege în raport de data nașterii persoanei în cauză (anexa nr. 5 la lege).
  2. Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru stagiile de cotizare realizate în grupa I, grupa a II-a, condiţii deosebite şi condiţii speciale de muncă, se acordă numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.
  1. Vârsta standard de pensionare se reduce cu 4 luni pentru fiecare an împlinit de stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite dar nu mai mult de 7 ani (tabelul nr. 1 din lege).
  2. Vârsta standard de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare an împlinit de stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă și/sau condiții speciale dar nu mai mult de 10  ani (tabelul nr. 2 din lege).
  3. Vârsta standard de pensionare se reduce cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau de prizonierat.

!!!! Doar reducerea vârstei standard de pensionare acordată pentru stagiul de cotizare realizat în condiții diferite de muncă ( fosta grupă I de muncă, fosta grupă a II a de muncă, condiții speciale de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă), acordată în baza art. 48 alin.(1) lit. a) și b) din lege, poate fi cumulată cu reducerea vârstei standard de pensionare acordată:

  • persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990 în condițiile realizării stagiului complet de cotizare contributiv prevăzut de lege;
  • femeilor care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani precum și în cazul în care numărul de copii cuprinde și copii adoptați și crescuți  pe o perioadă de cel puțin 13 ani, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare contributiv prevăzut de lege;
  • prin alte acte normative cu caracter special (ex. Legea nr. 341/2004),

Fără ca reducerea totală a acestora să depăşească 11 ani, iar vârstele de pensionare reduse în aceste condiţii să NU fie mai mici de:

  • 52 de ani pentru femei;
  • 54 de ani pentru bărbaţi.

PARTICULARITĂŢI

!!!! Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. b), sunt încadrate în condiții speciale . 

!!!! Fracţiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiţii speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor legale pentru aceste condiții de muncă [art. 48 alin. (1) lit. b)], se cumulează cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în grupa a II de muncă/condiţii deosebite de muncă și se aplică reducerea vârstei standard de pensionare pentru aceste condiții de muncă [art. 54 alin. (1) din lege].

Exemplu!!

In situația unei persoane care a realizat un stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă de 2 ani si 9 luni și în grupa a II a de muncă de 5 ani si 4 luni , vârsta standard de pensionare se reduce, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare CONTRIBUTIV, prevăzut de lege, astfel:

  • pentru cei 2 ani lucrati in condiții speciale de muncă, vârsta standard de pensionare se reduce cu 1 an;
  • fracțiunea celor 9 luni se cumulează cu perioada lucrata în grupa a II a de muncă. Astfel, rezultă o perioada totală lucrata în grupa a II a de muncă de 6 ani și 1 lună, perioadă pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 2 ani;
  • în concluzie, reducerea totală a vârstei standard de pensionare, în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă este de 3 ani.

!!!! Reducerea vârstei standard de pensionare pentru aceste situaţii , operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare CONTRIBUTIV prevăzut de lege în raport de data nașterii persoanei în cauză (anexa nr. 5 la lege).

Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I, respectiv a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001, sunt valorificate ca atare, doar dacă procentul de lucru în :

  • Grupa I de muncă – a fost de cel puțin 50% din programul de lucru;
  • Grupa a II a de muncă – a fost de cel puțin 70% din programul de lucru.
  • În situația în care timpul de lucru a fost mai mic de 50% în grupa I, respectiv 70% în grupa a II- a de muncă din timpul normal de lucru, perioada respectivă este considerată stagiu de cotizare în condiții normale de lucru.

!!!   Excepțiile de la situațiile mai sus menționate sunt cele de la pct. 7,9,10 și 14 din Ordinul  MMOS nr. 50/1990.

  • În cazul în care timpul de lucru în grupele superioare de muncă, înainte de data de 1 aprilie 2001, a fost cuprins între 50% și 100% pentru grupa I de muncă, respectiv între 70% și 100% pentru grupa a II a de muncă, stagiul de cotizare pentru perioadele respective se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiții de muncă.

Exemplu:

În situaţia în care o persoană a lucrat în grupa I de muncă o perioadă de 15 ani, 80% din timp, pentru acordarea reducerii vârstei standard de pensionare şi a perioadei suplimentare la vechimea în muncă se calculează perioada totală efectiv lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100%, respectiv echivalentul acestei perioade în 100%

Mai exact, cei 15 ani lucrați 80% din programul de lucru sunt echivalenți cu 12 ani lucrați 100% din timp în aceste condiții.

Deci, reducerea vârstei standard de pensionare și perioada suplimentara la vechime se acordă pentru perioada lucrată 100% din timp, respectiv pentru cei 12 ani.

În mod similar, se procedează și în situația în care o persoană a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă.

!!!! Locurile de muncă, respectiv activitățile încadrate  în condiţii speciale de muncă sunt EXPRES  prevăzute de lege (art. 28).

Beneficiile acordate pentru activitatea desfăşurată în fostele grupe I şi a II a de muncă (anterior datei de 1 aprilie 2001), în condiţii deosebite de muncă și în condiţii speciale de muncă (după data de 1 aprilie 2001), pe lânga reducerea vârstei standard de pensionare, sunt:

  • perioadă suplimentară la vechimea în muncă;
  • număr suplimentar de puncte pentru fiecare lună realizată în condițiile de muncă susmenționate.

Condiții de acordare:

Perioadele suplimentare la vechimea în muncă pentru perioadele de activitate desfășurate în locuri de muncă încadrate în fostele grupe I şi a II a de muncă (anterior datei de 1 aprilie 2001) se acordă doar dacă persoana în cauză a lucrat efectiv cel puţin 5 ani în aceste condiții de muncă, echivalentul acestei perioade 100% din timp. Perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru aceste condiții de muncă constituie stagiu de cotizare necontributiv  în condiţii normale de muncă.

Perioadele suplimentare pentru activitatea desfășurată  în locuri de muncă în condiții speciale/deosebite de muncă, după data de 1 aprilie 2001, se acordă   la realizarea unui stagiu de cotizare de minimum un an împlinit  în aceste condiţii de muncă. Perioada suplimentară acordată pentru aceste condiții de muncă constituie stagiu de cotizare  necontributiv în condiţii normale de muncă.

  • Pentru perioadele de activitate  desfășurate  în grupa I de muncă (anterior datei de 1aprilie 2001):
  • se acordă o perioada suplimentara  de 6 luni pentru fiecare an întreg lucrat în grupa I  de muncă, doar dacă persoana în cauză a realizat cel puţin 5 ani în  grupele I și/sau II de muncă, echivalentul acestei perioade 100% din timp. Perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru aceste condiții de muncă constituie stagiu de cotizare necontributiv în condiţii normale de muncă;
  • se acordă un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare lună de activitate desfășurată în  locuri încadrate în grupa I de muncă .
  • Pentru perioade de activitate  desfășurate   în locuri de muncă încadrate în grupa a II a de muncă (anterior datei de 1aprilie 2001):
  • se acordă o perioada suplimentara de 3 luni pentru fiecare an întreg lucrat în aceste condiții, doar dacă persoana în cauză a realizat cel puţin 5 ani în  grupele I și/sau II de muncă, echivalentul acestei perioade 100% din timp. Perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru aceste condiții de muncă constituie stagiu de cotizare necontributiv în condiţii normale de muncă;
  • se acordă un număr suplimentar de 0,25 puncte pentru fiecare lună de activitate desfășurată în  locuri încadrate în grupa a II-a de muncă .
  • Pentru perioade de activitate  desfășurate  în condiții speciale de muncă, conform legislației în vigoare (art. 28 din lege), în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform legislaţiei în vigoare în perioada 1 aprilie 2001 - 31 august 2024:
  • se acordă  perioade  suplimentare de 6 luni pentru fiecare an întreg lucrat în aceste condiții  de muncă. Perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru aceste condiții de muncă constituie stagiu de cotizare necontributiv în condiţii normale de muncă;
  • se acordă un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare lună de activitate desfășurată în  locuri încadrate în condiții speciale de muncă.
  • Pentru perioade de activitate  desfășurate în condiții deosebite de muncă, după data de 1 aprilie 2001:
  • se acordă un perioade suplimentare de 4 luni pentru fiecare an întreg lucrat în aceste condiții. Perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru aceste condiții de muncă constituie stagiu de cotizare, necontributiv în condiţii normale de muncă.
  • se acordă un număr suplimentar de 0,25 puncte pentru fiecare lună de activitate desfășurată în  locuri încadrate în condiții deosebite de muncă .

Persoanele cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă în condițiile prevăzute la art. 1 alin.(1) lit. a)-c) și la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare sunt cele care au:

  • executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau au fost lipsite de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
  • fost private de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
  • fost internate în spitale de psihiatrie;
  • fost deportate în străinătate după 23 august 1944;
  • fost constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituite ca atare, înainte de această dată, au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului;

                                                

Acordarea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă și plata acestora

Pensia se acordă la cererea titularului dreptului sau a reprezentantului legal al acestuia.

Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune, personal, de către titularului dreptului sau reprezentantul legal al acestuia,  în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul/reprezentantul legal al acestuia.

Cererea susmenționată se poate depune și prin mandatar, desemnat prin procură specială, la casa de pensii competentă teritorial în funcţie de domiciliul titularului dreptului la pensie, cu excepţia cererilor depuse în aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte.

În cazul persoanelor stabilite pe teritoriul altor state cu care România aplică instrumente juridice cu caracter internațional, cererea de acordare a drepturilor de pensie, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune la instituția de asigurări sociale de la locul de ședere permanentă, care face toate demersurile către instituția competentă din România, nefiind necesară și nici recomandată deplasarea în România a solicitantului stabilit în străinătate.

Cererea de pensionare, în cazul persoanei care are domiciliul exclusiv în străinatate, care nu intra sub incidența instrumentelor juridice cu caracter internațional la care România este parte, poate fi depusă și prin mandatar desemnat cu procura specială la casa teritorială de pensii competentă teritorial, în funcție de domiciliul mandatarului.

Cererea de pensionare, depusă, poate fi retrasă la solicitarea titularului, a reprezentantului legal ori a mandatarului desemnat prin procură specială, până la emiterea deciziei de pensionare.

Documentele necesare înscrierii la PENSIE PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ, sunt după caz:

  1. cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 3 la norme);
  2. carnetul de muncă, în original şi copie;
  3. carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru membrii CAP, în original şi copie;
  4. carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, în original şi copie;
  5. carnetul de asigurări sociale pentru agricultori, în original şi copie;
  6. alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
  7. actele de stare civilă ale solicitantului, respectiv BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie, în original şi copie;
  8. livretul militar, în original şi copie;
  9. diploma de absolvire a învăţământului universitar însoţită de foaia matricolă sau de adeverinţă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi, în original şi copie;
  10. dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  11. adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original;
  12. adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale, în original;
  13. adeverinţă privind venitul brut realizat (anexa nr. 6 la lege);
  14. certificat de naştere copil, în original şi copie;
  15. hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia, în original şi copie;
  16. adeverinţă eliberată de angajator/angajatori din care să rezulte că nu a optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 ani, în original;
  17. procura specială, pentru mandatar, în original şi copie;
  18. acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  19. adeverinţă eliberată de angajatorul/angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea, cu datele de identificare ale acestuia/acestora, în vederea informării cu privire la emiterea deciziei de pensie, în original;
  20. declaraţie pe propria răspundere pentru determinarea locului de şedere obişnuită (anexa nr. 5 la norme);
  21. alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

!!! Art. 93 alin. (7) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, reglementează obligația caselor teritoriale de pensii de a comunica angajatorului – în termen de 10 zile de la emiterea unei decizii de pensionare – o informare cu privire la emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, sau de invaliditate care va cuprinde numele şi prenumele persoanei, CNP tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia.

Pensia pentru limită de vârstă se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare în cazul în care cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii acestor condiţii.

  • În situaţia în care cererea este înregistrată cu depăşirea  acestui termen, drepturile se acordă începând cu data înregistrării cererii.

Drepturile de pensie  se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condiţiile legii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

!!! Acest termen poate fi prelungit cu 30 de zile în cazul persoanelor care au calitatea de asigurat în luna solicitării, precum şi în situaţia în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare documente şi/sau operaţiuni suplimentare.

 

Anularea deciziei de pensie pentru limită de vârstă

Decizia de admitere a cererii de pensionare poate fi anulată la cererea pensionarului, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Decizia casei teritoriale de pensii se comunică titularului sau reprezentantului legal, după caz, care a solicitat pensionarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în format electronic, în termen de 10 zile de la data emiterii, ori personal, la sediul instituţiei emitente.

 

Modalităţi de plată a drepturilor de pensie

Plata pensiei se face, lunar,în funcţie de opţiunea pensionarului, astfel:

  • la domiciliul/reşedinţa pensionarului, respectiv a reprezentantului legal al acestuia în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între CNPP şi Compania Naţională "Poşta Română" - S.A.;
  • în cont curent sau în cont de card, în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între CNPP şi băncile comerciale, precum şi între CNPP şi alte instituţii de credit, conform legii.

 

Pensia pentru limită de vârstă  se poate recalcula, la cerere:

  • prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, a perioadelor asimilate stagilui de cotizare și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie nevalorificate la stabilirea acesteia;
  • în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de natură a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia;
  • o singură dată într-un an calendaristic, prin valorificarea stagiului de cotizare realizat după înscrierea la pensie.

Drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Documente necesare:

  • cerere de recalculare (anexa nr. 16  la norme);
  • actul de identitate al solicitantului: BI/CI;
  • adeverințe privind stagiul de cotizare, stagiul de cotizare asimilat, venitul total lunar realizat, sporuri,  încadrarea în grupă superioară de muncă, care îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de lege.

!!! Nu sunt necesare adeverințe pentru perioadele de stagiu realizate ulterior datei de 1 aprilie 2001, întrucât aceste informații se regăsesc în baza de date privind asiguraţii sistemului public de pensii din proprietatea CNPP, creată pe baza declaraţiilor nominale de asigurare depuse de angajatori. 

 

Revizuirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă

Revizuirea se face din oficiu sau la solicitarea pensionarului în situaţia în care, ulterior stabilirii și/sau plăţii pensiei se constată diferenţe între sumele stabilite şi /sau plătite şi cele legal cuvenite.

Sumele rezultate în urma revizuirii drepturilor de pensie se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data constatării diferenţelor.

!!! Prin excepţie, în cazul unor erori materiale sau de calcul, intervenite în procesul administrativ de prelucrare şi redactare a datelor în vederea stabilirii/recalculării/plăţii drepturilor de pensie, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de casa teritorială de pensii competentă.

 

Contestarea deciziei de admitere/respingere/recalculare a cererii

Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanţa judecătorească competentă.

Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Deciziile necontestate, în termenul de 45 de zile de la comunicare, sunt definitive.

 

Suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă se face începând cu luna următoare celei în care:

  • pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;
  • a expirat termenul de valabilitate al procurii speciale referitoare la plata pensiei;
  • pensionarul nerezident, nu prezintă sau nu transmite casei teritoriale de pensii competente certificatul de viaţă semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an;
  • pensionarul nu a încasat, timp de 3 luni consecutive, drepturile băneşti, care se achită la domiciliu/reşedinţă, și nici nu a solicitat reluarea în plată a drepturilor, în următoarea lună de după neefectuarea plăţii pensiei;
  • pensionarul optează pentru pensia de urmaș din acelaşi sistem şi/sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii;
  • pensionarul a solicitat suspendarea plății pensiei.

 

Reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă se face:

  • potrivit prevederilor convenţiei de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, încheiate de România și statul în care pensionarul şi-a stabilit domiciliul;
  • la cerere, începând cu luna următoare exprimării opţiunii de a reveni la plata pensiei proprii, în situaţia soţului supravieţuitor/ copilului urmaș care a beneficiat de pensie de urmaș, potrivit legii, acordată din acelaşi sistem şi/sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii;
  • la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost eliberată noua procură specială sau, după caz, de la data suspendării, potrivit obiectului mandatului;
  • de la data suspendării, dacă beneficiarul nerezident prezintă/comunică certificatul de viaţă după expirarea termenelor prevăzute de lege (cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an);
  • la cerere, de la data suspendării, în cazul pensiei suspendate ca urmare a faptului că pensionarul nu a încasat, timp de 3 luni consecutive, drepturile băneşti, care se achită la domiciliu/reşedinţă, și nici nu a solicitat reluarea în plată a drepturilor, în următoarea lună de după neefectuarea plăţii pensiei.
  • la cerere, de la data suspendării, în cazul pensiei suspendate la cerere conform art. 101 alin. (5).

 

Încetarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă

Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

  • pensionarul a decedat;
  • pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.
Data ultimei modificari :V, 11 Oct 2024 11:11:01 +0300