Prestaţii şi servicii pentru reabilitare şi reconversie profesională
Prestaţiile şi serviciile pentru reabilitare şi reconversie profesională se acordă de către asigurător la solicitarea asiguraţilor care, deşi nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii de reabilitare şi reconversie profesională:
a) cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării fizice, mentale şi aptitudinale în vederea reconversiei profesionale;
b) costul cursurilor de calificare sau de reconversie;
c) plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie.
Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acordă lunar şi reprezintă 70% din salariul de bază brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale.
Indemnizaţia se acordă numai dacă persoana asigurată nu beneficiază, pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de pensie de invaliditate gradul III, acordată potrivit legii și numai dacă persoana asigurată respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire la:
a) instituţia la care urmează să se desfăşoare cursul;
b) programul de instruire;
c) modalitatea de absolvire.