Descărcare documente

Ordinul nr. 255/2025 privind aprobarea unor formulare de decizii pentru stabilirea pensiei de serviciu cu regimul unei pensii pentru limită de vârstă, decizie privind acordarea pensiei de serviciu pentru pierderea totală a capacităţii de muncă şi decizii pentru stabilirea pensiei de urmaş În vigoare de la 14 mai 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 446 din 14 mai 2025. Formă aplicabilă la zi, 26 mai 2025.


Ordinul nr. 427/612/2025 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor În vigoare de la 09 mai 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din 09 mai 2025. Formă aplicabilă la zi, 12 mai 2025.


Decizia nr. 260/2025 privind unele măsuri pentru exercitarea atribuţiilor de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Pensii Publice şi preşedinte al Consiliului de administraţie În vigoare de la 07 mai 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 420 din 07 mai 2025. Formă aplicabilă la zi, 08 mai 2025.


ORDIN nr. 254 din 08 aprilie 2025 privind aprobarea unor modele de cereri pentru acordarea/recalcularea unor drepturi prevazute de legi cu caracter special


Ordinul nr. 152/2025 privind aprobarea unor formulare de decizii pentru stabilirea pensiei de serviciu cu regimul unei pensii pentru limită de vârstă şi de decizii pentru stabilirea pensiei de urmaş În vigoare de la 14 martie 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 14 martie 2025. Formă aplicabilă la zi, 27 martie 2025.


Ordinul nr. 151/2025 privind aprobarea unor formulare de decizii pentru stabilirea pensiei de serviciu cu regimul unei pensii pentru limită de vârstă şi de decizii pentru stabilirea pensiei de urmaş În vigoare de la 13 martie 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 221 din 13 martie 2025. Formă aplicabilă la zi, 27 martie 2025.


Ordinul nr. 150/2025 privind aprobarea unor formulare de decizii pentru stabilirea pensiei de serviciu cu regimul unei pensii pentru limită de vârstă În vigoare de la 13 martie 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 220 din 13 martie 2025. Formă aplicabilă la zi, 27 martie 2025.


Ordinul nr. 33/2025 privind aprobarea unor formulare de decizii pentru stabilirea pensiei de serviciu cu regimul unei pensii pentru limită de vârstă, de decizii pentru stabilirea pensiei de invaliditate, de decizii pentru stabilirea pensiei de urmaş şi de decizii pentru actualizarea pensiei de serviciu cu regimul unei pensii pentru limită de vârstă, pensiei de invaliditate şi pensiei de urmaş În vigoare de la 14 februarie 2025 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 133 din 14 februarie 2025. Formă aplicabilă la zi, 17 februarie 2025.


Ordinul nr. 1579/2024 pentru aprobarea unor formulare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii În vigoare de la 15 octombrie 2024 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1031 din 15 octombrie 2024. Formă aplicabilă la zi, 23 octombrie 2024.


Ordinul nr. 1592/2024 pentru emiterea procurii speciale prevăzute la art. 89 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii În vigoare de la 10 octombrie 2024 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1016 din 10 octombrie 2024


Ordinul nr. 6330/1587/1630/3121/2024 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a „Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate


Ordinul nr. 356/2024 pentru aprobarea modelelor deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii În vigoare de la 10 mai 2024 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 10 mai 2024. Formă aplicabilă la zi, 15 mai 2024.


Decizia nr. 213/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei înscrierea iniţială la pensie din cuprinsul dispoziţiilor art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice În vigoare de la 21 iulie 2023 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 671 din 21 iulie 2023.


DECIZIA nr. 670 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "la înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la pensiile pentru limită de vârstă stabilite după 1 ianuarie 2011 şi care au fost transformate din pensii anticipate parţiale stabilite anterior acestei date EMITENT • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1157 din 6 decembrie 2021 Data intrării în vigoare 06-12-2021


ORDIN nr. 487 din 31 mai 2021 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023 EMITENT • MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 18 iunie 2021 Data intrării în vigoare 18-06-2021


DECIZIA nr. 702 din 31 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "la înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 10 februarie 2020 Data intrării în vigoare 10-02-2020


ORDIN nr. 489 din 8 ianuarie 2018 pentru aprobarea modelului contractului de asigurare socială şi al actului adiţional la acesta, utilizate în sistemul public de pensii EMITENT • MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 26 ianuarie 2018 Data intrării în vigoare 26-01-2018


Arată 1 - 20 din 65 rezultate.
Elemente pe pagina 20
din 4