Când se achită pensiile prin cont curent sau cont de card?
În data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.
Când se achită pensiile prin poștă?
În intervalul 1 - 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.
Cât timp se reține pensia la oficiul poștal dacă titularul lipsește din localitate?
Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.
Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.
Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora.
După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii.
Care sunt modalitățile de plată a drepturilor de pensie?
Drepturile de pensie se plătesc lunar, în funcţie de opțiunea pensionarului:
- la domiciliul/reşedinţa pensionarului, respectiv a reprezentantului legal al acestuia;
- în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie (listă bănci).
De la ce data se plătesc drepturile de pensie?
Pensiile se plătesc de la data acordării, înscrisă în decizia emisă de casa teritorială de pensii, cu excepția pensiei anticipate, care se plătește de la data încetării calității de asigurat, în cazul persoanelor care desfășoară activitate:
⇒ în baza unui contract individual de muncă;
⇒ în baza unui raport de serviciu;
⇒ în funcţie electivă sau ca persoană numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;
⇒ ca membru cooperator într-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii cu cele ale persoanelor susmenționate.