Noutăţi Noutăţi

Precizări referitoare la transmiterea certificatului de viață de către beneficiarii stabiliți în străinătate conform Legii nr. 360/2023

 

Precizări referitoare la transmiterea certificatului de viață de către beneficiarii stabiliți în străinătate conform Legii nr. 360/2023

 

Potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de le 1 septembrie 2024, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.

Sintagma "autorități legale" se referă la instituții de pensii, autorități administrative locale, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie de pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv reședință, birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Protocoale de Colaborare: Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL - UIL) din Italia, etc.

În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an).

Reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.

Modelul noului certificat de viață (RO/DE, RO/EN, RO/ES, RO/FR, RO/HU, RO/IT)  a fost aprobat prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 privind reglementarea modalităților de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 și a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum și a existenției beneficiarilor nerezidenți, publicat, la data de 09.07.2024, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651.

Precizăm că beneficiarii nerezidenți aflați în plată pot utiliza, ca mijloc alternativ de verificare administrativă, și modelul anterior de certificat de viață (RO/ES, RO/IT, RO/EN, RO/DE, RO/FR)  prevăzut în Ordinul Președintelui CNPP nr. 865/29.11.2023.

Astfel, în cazul beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, în aplicarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, certificatul de viață (model nou sau vechi) se va transmite până la data de 30 septembrie 2024.

Transmiterea certificatului de viață către casa teritorială de pensii se poate face prin orice mijloace de comunicare, respectiv poștă, fax, e-mail, date de contact care se regăsesc pe site-urile oficiale ale respectivelor instutuții și pe site-ul CNPP https://www.cnpp.ro/casele-teritoriale-de-pensii.

Precizăm că, în cazul noilor beneficiari nerezidenți, dacă între data depunerii cererii de pensionare și data primei plăți a pensiei stabilite prin decizia de acordare a unor drepturi de pensie s-au scurs mai mult de 6 luni, casa teritorială de pensii competentă va transmite, împreună cu decizia de acordare a unor drepturi de pensie și cu o adresă de informare, un exemplar al certificatului de viață, urmând ca prima plată a drepturilor de pensie să se efectueze, în acest caz, după primirea exemplarului completat al certificatului, semnat și ștampilat, care atestă faptul că beneficiarul este în viață.

 


Comunicat cu privire la plata pensiilor în luna iulie 2025

Comunicat cu privire la plata pensiilor în luna iulie 2025   În luna iulie, pensiile se plătesc fără întârzieri! Astfel, plata pensiilor se face conform calendarului de...

Comunicat cu privire la plata pensiilor

Comunicat cu privire la plata pensiilor Ca urmare a aparițiilor în spațiul public a unor afirmații alarmante conform cărora  "sistemul public de pensii ar putea intra în colaps și...

Comunicat bilete de tratament

Comunicat de presă Pentru a veni în sprijinul pensionarilor și al celorlalte categorii de beneficiari care pot solicita bilete de tratament balnear, Casa Națională de Pensii Publice...

Precizări referitoare la cuantumul ajutorului de deces pentru anul 2025

Precizări referitoare la cuantumul ajutorului de deces pentru anul 2025   Începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul...

Precizări referitoare la valorificarea perioadelor în care o persoană a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului

Precizări r eferitoare la valorificarea perioadelor în care o persoană a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului   Având în vedere întrebările adresate instituției...

Informare referioare la plata pensiilor în luna ianuarie 2025

INFORMARE REFERITOARE LA PLATA PENSIILOR ÎN LUNA IANUARIE 2025   Astăzi, 09.01.2025, a început plata pensiilor și a altor drepturi care se achită de casele teritoriale de...

Anunț

Anunț   In perioada 03.01.2025-17.01.2025 se derulează, la nivel central, procedura de actualizare a parametrilor pentru anul 2025 din aplicația SICA (Sistemul informatic al...

Filtrare noutăți:  2025  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006