Anunţ concurs 01 august 2014

ANUNŢ

Casa Naţională de Pensii Publice, cu sediul în Bucureşti, Str. Latină, nr. 2, sector 2, scoate la concurs funcţia publică de execuţie, vacantă de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Direcției Asigurări Sociale și Alte Drepturi Prevăzute de Legi Speciale – Compartimentul Drepturi Prevăzute de Legi Speciale.

Concursul se va organiza la sediul CNPP din Str. Latină, nr.8, sector 2, Bucureşti şi se va desfăşura după cum urmează:

proba scrisă  se va susţine în data de 01.09.2014, ora 1100.

Anunţul se publică în data de 01.08.2014, în Monitorul Oficial al României, Partea a III - a, şi într-un cotidian de largă circulație.
Dosarele de concurs se depun în termen de 20 zile de la data publicării anunţului.
 

Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:

Condiţii generale

- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare ;

Condiţii specifice

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul studii tehnice – specializarea chimie; 
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minim 9 ani;
- cunoaşterea şi utilizarea aplicaţiei informatice a sistemului integrat FIS şi Lotus.
 

ACTE DOSAR CONCURS

Dosarul de concurs, va conţine în mod obligatoriu:

a) formularul de înscriere;
b) copia actului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
e) cazierul judiciar;
f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
 
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.
 
 

BIBLIOGRAFIE

1.Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare ;
2.Hotărârea Guvernului nr.257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
3.Legea nr.341 din 12 iulie 2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările și completările ulterioare;
4.Legea nr.8 din 11 ianuarie 2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare;
5.Legea nr.44 din 1 iulie 1994, republicată, privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, cu modificările și completările ulterioare;
6.Ordinul MMOS  nr.50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionării;
7.Hotărârea Guvernului nr.118 din 6 martie 2012 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii Publice;
8.Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;
9.Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
 
ERATĂ
 
Ref.: Anunţ concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice – publicat în Monitorul Oficial al României partea III, în cotidianul România Liberă, pe site la Casa Națională de Pensii Publice și la sediul C.N.P.P., în data de 01.08.2014. 
 
În cadrul condiţiilor specifice pentru concursul organizat în vederea ocupării unei funcţii publice de execuţie vacante din cadrul Direcției Asigurări Sociale și Alte Drepturi Prevăzute de Legi Speciale, în loc de :
-  "studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul studii tehnice – specializarea chimie" se va citi "studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul chimie".
 
Relaţii suplimentare la telefon 021.316.24.33.
 
Data ultimei modificari :V, 14 Aug 2015 13:31:07 +0300