Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Precizari referitoare la legea privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii

1. Legea nr. 125/23.09.2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 700/24.09.2014, intră în vigoare la data de 01.10.2014. 
 
2. Legea prevede, pe de o parte, scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitori şi pe de altă parte, restituirea sumelor reţinute cu acest titlu începând cu data de 1 ianuarie 2011. 
 
3. Încetarea reţinerilor din pensie se va face în baza unei decizii, emisă pentru fiecare persoană în parte, potrivit modelului aprobat prin Ordin al Preşedintelului CNPP. 
 
4. Pentru restituirea acestor sume, pensionarii trebuie să depună cerere. Cererile se depun la casa judeţeană de pensii, casa de pensii a municipiului Bucureşti sau, după caz, la casele de pensii sectoriale (a MAN, MAI sau SRI). Nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor.
 
5. Subliniem că sumele care au fost recuperate de la pensionari începând cu data de 1.01.2011 vor fi restituite eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.
 
6. În situaţia în care asupra drepturilor de pensie din luna octombrie a.c. vor fi operate reţineri din pensii cu titlu de debit, sumele respective vor fi restituite automat de casele teritoriale de pensii, în luna noiembrie 2014. 
 
7. Nu fac obiectul acestei reglementări debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi: folosirea unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către debitori a unor date neconforme realităţii, nerespectarea unor obligaţii legale care le revin pensionarilor, inclusiv în cazul cumulului pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariilor, ori, după caz, cu venituri din activităţi independente.
 

Filtrare noutăți:  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006