Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Precizări referitoare la informațiile apărute în spațiul public privind cazul d-nei Farcaș Elena-Marinela

Urmare a prezentării cazului de către mass-media, au fost dispuse urgent măsuri de verificarea aspectelor sesizate, fiind în măsură să facem următoarele precizări:

În data de 26.03.2018 conducerea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă a dispus reanalizarea dosarului medical al d-nei Farcaș Elena-Marinela. Comisia Superioară întrunită în data de 26.03.2018 a reanalizat cazul, pe baza documentelor medicale şi a notelor explicative legate de caz, şi a decis modificarea procentului de incapacitate adaptativă la 50%, constatînd o eroare în aprecierea comisiei anterioare.

Concluziile au fost transmise Cabinetului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă Brașov pentru revizuirea deciziei medicale și încadrarea în grad de invaliditate.

De asemenea, conducerea INEMRCM a solicitat note explicative, referitoare la caz, membrilor comisiei de avizare şi control şi urmează să se dispună măsurile legale care se impun.

Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă își exprimă public regretul și cere scuze doamnei Farcaș Elena-Marinela pentru situația creată.

 

Biroul de presă CNPP

26.03.2018


Filtrare noutăți:  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006