Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Precizări Cumul

 

Având în vedere noile măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, introduse de prevederile Legii nr. 329/05.11.2009, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţa celor interesaţi următoarele:

Legea nr. 329/05.11.2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 761/09.11.2009;

-  Dispoziţiile Capitolului IV - Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, vor intra în vigoare la 15 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 24 noiembrie 2009;

-  Persoanele avute în vedere de aceste dispoziţii sunt obligate să opteze, în scris, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Capitolului IV, respectiv până la data de 09 decembrie 2009, între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie. Opţiunea se face la angajator;

-  În categoria persoanelor cărora li se aplică noile dispoziţii sunt incluşi:

  • beneficiarii sistemului public de pensii;
  • beneficiarii sistemelor neintegrate sistemului public;
  • beneficiarii pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale.

- Noile prevederi se aplică atât pensionarilor cumularzi la data intrării în vigoare a noilor măsuri, cât şi persoanelor care devin pensionari cumularzi după intrarea în vigoare a acestora;

-  Pensionarii care fac obiectul actului normativ sunt cei care îşi desfăşoară activitatea la:

  • autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare;
  • regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o entitate administrativ-teritorială.

- Pentru exercitarea cumulului se au în vedere veniturile nete din pensia/pensiile care nu depăşesc nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2009, salariul mediu brut este de 1.693 lei.

- Neîndeplinirea obligaţiei de opţiune în termenul prevăzut de lege conduce la încetarea de drept a raporturilor de muncă.

- Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va emite instrucţiuni de aplicare, în termen de 15 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. 


Filtrare noutăți:  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006