Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Comunicat referitor la majorările de drepturi care se aplică de la 1 septembrie 2020

COMUNICAT

REFERITOR LA MAJORĂRILE DE DREPTURI CARE SE APLICĂ

DE LA 1 SEPTEMBRIE 2020

 

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la  rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751/18.VIII.2020, conduce la următoarele majorări, începând cu data de 1 septembrie 2020:

1. Potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, așa cum a fost modificat prin art.42 din O.U.G. nr.135/2020, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 lei la 1.442 lei.

2. Conform prevederilor art. 41 din O.U.G. nr.135/2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, crește de la 704 lei la 800 lei.

3. Potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (2)  din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie și crește de la 1.012 lei la 1.154 lei.

4. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, republicată, indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creaţie se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Indemnizaţia reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

De reţinut: indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare se menține la 1,41 pentru anul 2020, așa cum a fost prevăzut la art. 17 din Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

 

DIRECŢIA COMUNICARE ȘI RELAŢII PUBLICE                                              19.08.2020   


Filtrare noutăți:  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006