Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Comunicat privind indemnizații restanțe

 

În dorinţa informării corecte a beneficiarilor de „indemnizaţii pentru revoluţionari şi urmaşii acestora" în ceea ce priveşte eşalonarea la plată a drepturilor restante, cuvenite cu titlu de indemnizaţii în temeiul Legii nr.341/2004, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale formulează următoarele precizări:

1. Legea nr. 341/2004 stabileşte acordarea de indemnizaţii reparatorii pentru eroii-martiri, participanţii la Revoluţia din 1989 şi la revolta muncitorească de la Braşov, din 1987, precum şi pentru urmaşii acestora, în condiţiile preschimbării certificatelor de revoluţionari deţinute anterior;

2. Potrivit legii, drepturile se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus, la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, documentaţia necesară preschimbării certificatului;

3. În practică, între data prevăzută la punctul 2 şi data depunerii cererii pentru stabilirea şi plata drepturilor la Casa teritorială de pensii s-au înregistrat diferenţe şi de până la 6 ani, ceea ce presupune plata unor însemnate sume de bani reprezentând „indemnizaţii restante";

4. Situaţia financiară actuală şi efortul semnificativ pe care l-ar reprezenta, pentru bugetul de stat, plata acestor indemnizaţii pentru perioade restante, începând cu anul 2004, au impus necesitatea eşalonării plăţii indemnizaţiilor restante, începând cu anul 2012;

5. Ordonanţa de Urgenţă nr. 53/2010 reglementează această eşalonare şi defineşte noţiunea de indemnizaţii restante" ca fiind indemnizaţiile aferente perioadei cuprinse între luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi luna în care se solicită efectuarea plăţii acestora la instituţiile competente, conform legii, în cazul de faţă Casele teritoriale de pensii;

6. În situaţia în care, între data depunerii cererii la casa teritorială de pensii şi data emiterii deciziei/plăţii efective a drepturilor se înregistrează mai multe luni, drepturile băneşti aferente acestei perioade nu reprezintă drepturi restante şi nu intră sub incidenţa prevederilor OUG nr.53/2010; cu alte cuvinte, acestea vor fi achitate odată cu prima indemnizaţie lunară care reprezintă drepturi curente.

7. Pentru respectarea prevederilor OUG nr.53/2010, Casele teritoriale de pensii vor ţine o evidenţă strictă a persoanelor şi sumelor reprezentând indemnizaţii restante care, la data plăţii, vor fi actualizate cu indicele preţurilor de consum. 


Filtrare noutăți:  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006