Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Comunicat de presă SMIS 26911

 

UN NOU PROIECT AL CASEI NAŢIONALE DE PENSII PUBLICE DESTINAT EFICIENTIZĂRII SCHIMBULUI DE DATE

Casa Naţională de Pensii Publice a demarat, începând cu 12.04.2011, implementarea proiectului „Simplificarea şi automatizarea schimbului de date între CNPP şi alte instituţii publice cu care interacţionează; date integrate prin automatizarea fluxurilor informaţionale interne şi externe (DIAFIX)".

Proiectul cod SMIS 26911 este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, având o valoare totală eligibilă (fără TVA) de 18.715.938,38 lei, din care 15.908.547,62 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, iar  2.807.390,76 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi eficientizarea activităţii desfăşurate de Casa Naţională de Pensii Publice prin automatizarea fluxurilor informaţionale între CNPP şi entităţile cu care aceasta interacţionează.

Scopul proiectului vizează îmbunătăţirea furnizării de servicii publice de către CNPP, în următoarele 12 luni.

Acest lucru se realizează prin simplificarea procedurilor de lucru pe fondul utilizării de mijloace TIC care să permită un acces rapid la date, precum şi  actualizarea permanentă a informaţiilor în relaţia cu instituţiile cu care CNPP interacţionează pentru furnizarea de rapoarte, informaţii, solicitări cu impact asupra domeniului de activitate propriu şi care sunt, totodată, necesare celorlalte instituţii în vederea realizării responsabilităţilor privind combaterea fraudei, nevoilor de raportare şi evidenţă statistică. Preluarea, integrarea şi sincronizarea datelor din sistemele informatice ale CNPP cu cele ale instituţiilor cu care colaborează va facilita atât comunicarea informaţiilor comune prin schimb electronic rapid, cât şi standardizarea acestora.  Se va obţine, astfel, simplificarea proceselor administrative şi reducerea costurilor asociate.

Beneficiarul direct este întreg sistemul Casei Naţionale de Pensii Publice prin faptul că implementarea aplicaţiei de automatizare a fluxurilor informaţionale interne şi externe ale CNPP va crea angajaţilor condiţii tehnice de acces rapid la informaţiile necesare îndeplinirii sarcinilor ce le revin. Totodată, cursurile de instruire cu privire la utilizarea aplicaţiei informatice, precum şi în domeniul evaluării performanţei serviciilor publice vor îmbunătăţi productivitatea individuală a angajaţilor din CNPP. Din categoria beneficiarilor direcţi fac parte, de asemenea,  toate casele judeţene de pensii şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Beneficiarii indirecţi sunt instituţiile cu care CNPP interacţionează (Inspecţia Muncii, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instituţii omoloage din cadrul Uniunii Europene) şi, bineînţeles, asiguraţii sistemului unitar de  pensii publice aflaţi în evidenţa CNPP şi a structurilor sale teritoriale.

Principalele activităţi, desfăşurate pe o perioadă de 12 luni, sunt: achiziţia echipamentelor şi a software-ului necesar implementării sistemului informatic integrat de automatizare a fluxurilor informaţionale interne şi externe ale CNPP; instruirea utilizatorilor aplicaţiei informatice de schimb de date; training în domeniul evaluării performanţelor serviciilor publice; organizarea unor întâlniri de documentare în instituţii internaţionale similare care utilizează un sistem performant de măsurare a satisfacţiei cetăţenilor, în cadrul cărora experţii CNPP vor analiza instrumentele, metodologiile de evaluare, tipurile de raportări ale instituţiilor omoloage - acestea constituind o expertiză valoroasă pentru implementarea corectă a evaluării performanţelor la nivelul sistemului CNPP;  realizarea studiului sociologic privind măsurarea gradului de satisfacţie a cetăţenilor, respectiv a instituţiilor publice referitor la serviciile furnizate de CNPP, care va permite implementarea unor standarde de cost-calitate, precum şi introducerea, la nivelul instituţiei, a unui set de principii unice privind calitatea furnizării de servicii către cetăţeni şi instituţiile cu care CNPP interacţionează.

Proiectul se va finaliza cu următoarele rezultate:
- crearea unui instrument modern, funcţional, destinat automatizării fluxului informaţional între CNPP şi instituţiile publice cu care aceasta interacţionează;
- utilizarea unui set de principii şi recomandări privind calitatea furnizării de servicii către cetăţenii şi instituţiile cu care CNPP interacţionează;
- reducerea timpilor de distribuţie şi circulaţie a informaţiilor;
- reducerea timpilor de rezolvare a sarcinilor;
- diminuarea cheltuielilor administrative;
- asigurarea unui nucleu de funcţionari instruiţi, capabili să foloseasca programele informatice implementate.

Persoană de contact pentru orice fel de relaţii în legătură cu acest proiect: Bianca Culea, manager de proiect, Director, Direcţia Informatică şi Evidenţă Stagii de Cotizare, e-mail: bianca.culea@cnpas.org


Filtrare noutăți:  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006