Noutăţi
Comunicat cu privire la plata pensiilor în luna iulie 2025
Comunicat cu privire la plata pensiilor în luna iulie 2025
În luna iulie, pensiile se plătesc fără întârzieri!
Astfel, plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează:
- în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA;
- în data de 11 ale lunii în cont curent/card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții.
Reiterăm și cu această ocazie faptul că fondurile necesare pentru achitarea drepturilor bănești ale beneficiarilor noștri sunt asigurate permanent.
Biroul de presă
01.07.2025