Noutăţi
Știre de presă noul Președinte CNPP
Începând cu data de 24.05.2012, doamna Ileana CIUTAN a fost numită, prin decizie a Primului Ministru, în funcţia de Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, cu rang de secretar de stat.
Doamna Ileana CIUTAN va asigura punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în noul Program de Guvernare pentru domeniul de activitate privind sistemul unitar de pensii publice şi sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Doctor în economie şi absolventă a Facultăţii de Drept "Nicolae Titulescu" din Craiova, doamna Ileana CIUTAN este un specialist al sistemului public de pensii, ocupând funcţia de director executiv al Casei de Pensii Dolj în perioada 2005 – 2009, precum şi alte funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul aceleiaşi instituţii, începând din anul 1990.
"Pentru acest mandat, îmi propun să asigur, împreună cu echipa, continuitatea proceselor începute la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice, să îmbunătăţesc imaginea instituţiei şi să creştem nivelul de performanţă al serviciilor publice realizate de casele teritoriale de pensii. În centrul preocupărilor mele vor sta, în permanenţă, problemele pensionarilor, pentru care îmi exprim întreaga disponibilitate şi consideraţie" a declarat doamna CIUTAN cu ocazia preluării funcţiei de Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice