Noutăţi
Lista veniturilor care se valorifică la recalcularea pensiilor
PRECIZĂRI
REFERITOARE LA SPORURILE, INDEMNIZAȚIILE ȘI MAJORĂRILE DE RETRIBUȚII TARIFARE CARE SE VALORIFICĂ LA STABILIREA ȘI/SAU RECALCULAREA PENSIILOR
CONFORM LEGII NR.360/2023
Noua Lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau valorificate (de exemplu, sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc.) și care sunt prevăzute în HG nr. 181/2024.
Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice. Pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023. În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive. După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.
Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.
Lista cu veniturile nepermanente este disponibilă aici
Lista cu veniturile permanente este disponibilă aici
!! Facem precizarea că veniturile nepermanente se valorifică numai în situația în care acestea sunt dovedite prin adeverințe întocmite conform modelului prevăzut în Anexa 6 la lege.