Noutăţi Noutăţi

Indicatori utilizați în sistemul public de pensii pentru anul 2024

Indicatori utilizați în sistemul public de pensii
pentru anul 2024

 

I.    Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de:
•    7.567 lei – începând cu 1 ianuarie 2024.

II.    Cotele de contribuţii de asigurǎri sociale, sunt următoarele:
•    25% - datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau  pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;
•    4%  - datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
•    8%  - datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
•    20,25% datorată de către persoanele fizice care realizează, la locul unde se află funcția de bază,  venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza unor:
          •    contracte individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectoarele construcții, agricol și industrie alimentară, și care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 și 7 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
          •     contracte individuale de muncă, rapoarte de serviciu și unele statute speciale prevăzute de lege,  ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator și care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile lunare brute de până la 10.000 lei inclusiv.
•    25% - datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială.

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 4,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.

Mențiune: În situația  participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, la determinarea punctajului realizat în sistemul public de pensii pentru lunile în care aceştia contribuie la aceste fonduri, se utilizează un indice de corecţie de 0,81000.    

!!!! Persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, pentru care se datorează contribuţia la fondul de pensii administrat privat, în baza:
•    contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectoarele construcţii, agricol și industrie alimentară;
•    contractelor individuale de muncă, rapoartelor de serviciu sau a unor statute speciale prevăzute de lege, ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator;
              Sunt scutite de la plata acestei contribuţii pentru veniturile lunare brute de până la 10.000 lei inclusiv.
              Pot opta în scris, la angajator, pentru plata cotei de 4,75% datorate la fondul de pensii administrat privat.
              Pot renunța la opțiunea de mai sus, prin depunerea unei solicitări în scris la angajator.

III.    Începând cu 1 ianuarie 2024:
•    Venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 3.300 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu data de 1 octombrie 2023). Cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 825 lei.
•    Valoarea punctului de pensie este de:  2.032 lei.
•    Indicele de corecţie utilizat pentru determinarea cuantumului pensiei este de 1,41.
•    Cuantumul ajutorului de deces este de:
              7.567 lei - în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
              3.784 lei - în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau                    pensionarului.
 
IV. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.281 lei.
 
V. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de     invaliditate, este de 1.626 lei.
 
Alte precizări:

Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.
Veniturile lunare din pensii sub nivelul de 2.000 lei NU sunt supuse impozitării cu 10%.

Persoanele fizice, cu venituri din pensii beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Câştigul salarial mediu net utilizat la calculul impozitului pe venitul din pensii de serviciu este de 4.426 lei.

Începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit la 4.582 lei. Această prevedere se aplică doar în cazul domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023, pentru sectorul agricol și industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit la 3.436 lei. Această prevedere se aplică doar în cazul domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 7 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste valori sunt reglementate, după caz, prin următoarele acte normative:
- Legea nr. 422/2023 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024;
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- alte prevederi aplicabile în anul 2024.


Filtrare noutăți:  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006