Noutăţi Noutăţi

« Înapoi

Explicații valoare punct 2006

 

Potrivit prevederilor Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, începând cu data de 1 ianuarie 2006 valoarea punctului de pensie se majorează de la valoarea de 295,56 lei RON la valoarea de 323,10 lei RON, respectiv cu cca. 9,3%.

Precizăm că această creştere acoperă în procent de 100% rata inflaţiei prognozate pentru anul 2006 şi diferenţa de cca. 2% corespunzătoare depăşirii inflaţiei prognozate pentru anul 2005.

Un număr de  512 mii pensionari vor beneficia, în anul 2006, de o majorare a pensiei în medie cu 3,86, urmând ca din anul 2007 să beneficieze integral de indexarea prevăzută de lege.

Pentru pensiile la care, în urma aplicării procesului de recalculare, a rezultat un punctaj mediu anual mai mic decât cel aflat în plată, cuantumurile actuale se vor menţine în plată până când punctajul mediu individual recalculat, înmulţit cu valoarea punctului de pensie va determina un cuantum mai mare decât cel aflat în plată.


Filtrare noutăți:  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006