Noutăţi Noutăţi

Precizări bilete de tratament

 

PRECIZĂRI PRIVIND STADIUL REPARTIZĂRII BILETELOR DE TRATAMENT PENTRU ANUL 2006

Potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură trimiterea la tratament balnear pentru recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor şi pentru menţinerea stării de sănătate a pensionarilor. Numărul maxim de locuri pentru trimitere la tratament balnear precum şi fondurile alocate pentru acest tip de cheltuială se stabilesc prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Vă informăm că s-a finalizat procedura de licitaţie pentru contractarea biletelor de tratament pentru anul 2006. Au fost, astfel, contractate 285.633 locuri, inclusiv la unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea CNPAS, asigurându-se încadrarea în resursele financiare alocate prin Legea nr.380/2005 a Bugetului asigurărilor sociale de stat.

CNPAS  va asigura  locuri  la  tratament  în  staţiuni în care pot fi tratate afecţiuni ale sistemului nervos, reumatismal, digestiv, cardiovascular, ginecologic şi ale căilor respiratorii, după cum urmează:
-      PROFIL CĂI RESPIRATORII : Staţiunea VOINEASA
-      PROFIL CARDIO- VASCULAR :  Staţiunile BUZIAŞ, COVASNA
-      PROFIL DIGEST.-CAI RESPIR.-REUMATISM : Staţiunea SLĂNIC MOLDOVA
-      PROFIL DIGESTIV: Staţiunea OLĂNEŞTI
-      PROFIL NEVROZĂ: Staţiunea BUŞTENI
-      PROFIL REUMA.- CĂI RESPIRATORII- Staţiunea GOVORA
-      PROFIL REUMA.- DIGESTIV- Staţiunea CĂCIULATA,
-      PROFIL REUMA.- NEVROZĂ- Staţiunea MONEASA
-      PROFIL REUMA.-GINEC.- C.RESPIRATORII: Staţiunea SOVATA
-      PROFIL REUMATISMAL:  Staţiunile BALA, BĂLŢĂTEŞTI
-      REUMATISMAL GINECOLOGIE: Staţiunile AMARA, BAZNA

Biletele de tratament se obţin de la casele judeţene de pensii, respectiv casele locale de pensii ale municipiului Bucureşti.

Dovada îndeplinirii criteriilor de acordare a acestui tip de bilete se face cu următoarele documente:
·        cerere de acordare a biletului de tratament-document valabil pentru toate persoanele;
·        actul de identitate, cu valabilitate la data cererii-document valabil pentru toate persoanele;
·        recomandare medicală pentru afecţiunea care necesită tratament balnear, eliberată de către medicul de familie  sau medicul curant - original-document valabil pentru toate persoanele;
·        talon de pensie (cupon - mandat poştal sau talon cont curent) din luna anterioară celei în care începe sejurul în staţiunea de tratament balnear solicitată – original-în cazul pensionarilor sistemului public de pensii, copiilor majori /minori beneficiari de pensie de urmaş;
·        cuponul - mandat poştal sau talon cont curent  de plată a indemnizaţiei/pensiei din luna anterioară celei în care începe sejurul în staţiunea de tratament balnear solicitată-original, în cazul beneficiarilor prevederilor D.L.118/1990, Legii 189/2000, Legii 44/1994 şi Legii 49/1999;
·        diverse adeverinţe cu venitul realizat în cazul asiguraţilor de la art. 5 din Legea nr. 19/2000;
·        certificate de naştere şi dovada frecventării învăţământului preuniversitar – în cazul copiilor minori;
·        Declaraţie pe propria răspundere a persoanei care însoţeşte copilul beneficiar de pensie de urmaş, din care să rezulte că acesta îl va însoţi pe minor la tratament balnear;
·        Certificat de căsătorie-copie şi declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu este pensionar, nu este asigurat şi nu obţine venituri;
·        Certificat de încadrare în categoria persoanelor cu handicap, emis de Comisiile de expertiza medicala în temeiul prevederilor O.U.G. nr.102/1999 aprobată prin Legea nr. 519/2002.

Pentru anul 2006, tariful mediu/ bilet  este de 872 RON (8.720.000 lei).


Comunicat bilete de tratament

Comunicat de presă Pentru a veni în sprijinul pensionarilor și al celorlalte categorii de beneficiari care pot solicita bilete de tratament balnear, Casa Națională de Pensii Publice...

Precizări referitoare la cuantumul ajutorului de deces pentru anul 2025

Precizări referitoare la cuantumul ajutorului de deces pentru anul 2025   Începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul...

Precizări referitoare la valorificarea perioadelor în care o persoană a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului

Precizări r eferitoare la valorificarea perioadelor în care o persoană a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului   Având în vedere întrebările adresate instituției...

Informare referioare la plata pensiilor în luna ianuarie 2025

INFORMARE REFERITOARE LA PLATA PENSIILOR ÎN LUNA IANUARIE 2025   Astăzi, 09.01.2025, a început plata pensiilor și a altor drepturi care se achită de casele teritoriale de...

Anunț

Anunț   In perioada 03.01.2025-17.01.2025 se derulează, la nivel central, procedura de actualizare a parametrilor pentru anul 2025 din aplicația SICA (Sistemul informatic al...

Filtrare noutăți:  2025  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006