Noutăţi Noutăţi

1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

 

În fiecare an, la 1 octombrie, celebrăm Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, instituită de Adunarea Generală a ONU în 1990. Această zi ne reamintește cât de valoroasă este contribuția seniorilor la viața socială, economică și culturală și ne invită să reflectăm la responsabilitatea de a le asigura o viață demnă, activă și sigură.

Cu această ocazie, Casa Națională de Pensii Publice transmite respect și recunoștință tuturor seniorilor din România. Experiența și înțelepciunea lor reprezintă o resursă prețioasă pentru întreaga societate.

Știm cât de important este ca pensionarii să beneficieze de stabilitate și siguranță, iar una dintre misiunile noastre principale este să asigurăm lunar plata la timp a tuturor pensiilor. Ne concentrăm permanent pe îmbunătățirea serviciilor oferite și pe consolidarea încrederii beneficiarilor în instituția noastră.

Ziua de 1 octombrie este un prilej de a ne aminti că seniorii nu sunt doar păstrătorii trecutului, ci fac parte activă din prezentul comunităților noastre, prin exemplul, valorile și experiența pe care le transmit mai departe.

 

Prof.univ.dr. Nicolae GIUGEA

Președinte CNPP

 

1 octombrie 2025

 


Filtrare noutăți:  2025  2024  2023  2022  2021  2020  2019  2018  2017  2016  2015  2014  2013  2012  2011  2010  2009  2008  2007  2006