Editor de Bunuri Editor de Bunuri

Revenire la pagina anterioara
« Înapoi

Comunicat referitor la protestele caselor teritoriale de pensii

21.11.2023

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Referitor la protestele funcționarilor din casele teritoriale de pensii

Conducerea Casei Naționale de Pensii Publice anunță că înțelege pe deplin nemulțumirile personalului din casele teritoriale de pensii legate de inadecvarea veniturilor raportat la volumul și complexitatea muncii acestora, având în vedere importanța și rolul esențial al acestui corp profesional bine pregătit și dedicat beneficiarilor săi.

Sunt recunoscute eforturile susținute ale funcționarilor pentru implementarea unui număr mare de acte normative specifice domeniului și pentru asigurarea unui act administrativ de calitate, adaptat nevoilor publicului țintă.

Având în vedere cele de mai sus, dorim să precizăm că, împreună cu conducerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, căutăm soluții viabile pentru rezolvarea acestor nemulțumiri, astfel încât întreg personalul sistemului public de pensii să se simtă apreciat la adevărata sa valoare. 

 

 

Președinte CNPP

Daniel BACIU